Peste 4.000 de dosare au fost depuse la unităţile de învăţământ din teritoriu de către elevi care provin din familii cu venituri precare şi care doresc să beneficieze de ajutor financiar de la stat. Este vorba despre liceeni care pot primi de la stat o sumă lunară de 180 de lei.
Mai exact, au fost depuse până în prezent un număr de 4.127 de dosare. Asemenea anilor anteriori şi în 2013 majoritatea solicitărilor provin din mediul rural. În această perioadă a fost demarată acţiunea de efectuare a anchetelor sociale care ar urma să fie finalizată pe data de 23 octombrie 2013, când va avea loc evaluarea eligibilităţii cererilor depuse.
„
Venitul brut pe membru de familie trebuie să fie până în pragul de 150 de lei, centralizarea cererilor se va face până pe data de 27 octombrie după care pe data de 28 octombrie va avea loc afişarea listei electronice”, a declarat
inspectorul Dragoş Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Ulterior, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie se va proceda la depunerea contestaţiilor pentru ca în intervalul 2 – 6 noiembrie să se treacă la rezolvarea contestaţiilor. Valoarea bursei Bani de Liceu este de 180 de lei.
[[banner]]
CITEŞTE:
Acţiune poliţenească în baruri şi internet-cafe împotriva chiulangiilor