Sute de elevi au rămas corijenţi sau cu situaţia neîncheiată după finalizarea primului semestru din anul şcolar 2009-2010. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, circa 100 de elevi din clasele I-IV au rămas cu situaţia neîncheiată, în timp ce circa 160 corijenţi. Situaţia este mult mai gravă la clasele V-VIII unde, peste 1.100 de şcolari sunt corijenţi, iar alţi aproape 400 cu situaţia şcolară neîncheiată. Alţi circa 900 de elevi nu au reuşit să obţină notă de trecere şi dintre elevii de liceu, în timp ce circa 600 au rămas cu situaţia neîncheiată. Faţă de anii anteriori însă situaţia nu este una extrem de gravă, în condiţiile în care procentul de promovabilitate se menţine la un nivel cît de cît ridicat. „Nu avem un număr mare de elevi care au abandonat şcoala. Consider că activitatea elevilor de pe primul semestru este cît de cît mulţumitoare, dar se putea obţine rezultate mai bune. Sper ca în semestrul doi situaţia elevilor să se îmbunătăţească”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Situaţia elevilor după primul semestru al anului şcolar 2009-2010 cu procentele de promovabilitate se prezintă astfel: Clasele I-IV-procent de promovabilitate 97%, Clasele V-VIII, procent de promovabilitate 88%, învăţămîntul liceal, procent de promovabilitate 84%, seral-73%, în timp ce la şcolile profesionale procentul de promovabilitate este de 81%.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024