Primul weekend de după lansarea multiplexului de la Uvertura Mall a adus mii de oameni la Cine Grand, anunţă reprezentanţii companiei. Clienţii au avut ocazia să aleagă între filme 2D şi 3D, iar 80% dintre aceştia au optat pentru cea de-a doua variantă. Aceasta şi pentru că mulţi dintre ei au avut pentru prima oară posibilitatea să urmărească un film într-un astfel de format.
Într-un comunicat trimis redacţiei se menţionează şi că publicul a fost impresionat de scaunele ergonomice, locul extrem de spaţios dintre acestea, dar si de eficienţa echipei
Cine Grand.
„Publicul a apreciat imaginea oferită de ecranele 2K, iar sunetul XT a fost punctul culminant al experienţei trăite în sălile de cinema Cine Grand. Locuitorii oraşelor Botoşani şi Suceava s-au putut bucura pentru prima oară de experienţa filmelor 3D, iar feedback-ul a fost uimitor”, se arată în comunicat.
Filmele care au avut cea mai mare rată de ocupare a sălilor au fost Pacific Rim şi World War Z, ambele în format 3D şi proaspăt lansate în România. În dimineţile de weekend, sălile s-au umplut de copiii bucuroşi să vadă filmele preferate de la Hollywood, Despicable Me 2 si Epic, tot in format 3D.
„Sistemul de sunet XT, alături de popcornul american şi nachos-urile crocante au făcut ca experienţa vizionării de filme de la Cine Grand să fie ea mai bună din oraş”, se menţionează în finalul comunicatului.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Cine Grand s-a deschis oficial cu copii şi desene animate 3D – FOTOGALERIE