Mijlocașul italian cu un CV impresionant și cu un meci pentru naționala țării sale a plecat din România în 2021, determinat fiind de problemele financiare de la Dinamo.
Fabbrini s-a întors în țara sa natală, Italia, și a evoluat în Serie B pentru Ascoli și Alessandria. Ultima sa experiență a fost la Lucchese, în Serie C, de care s-a despărțit în vara acestui an, scrie Sport.ro.
De atunci, Fabbrini este liber de contract, chiar dacă jurnaliștii italieni au scris în toamnă că se lucrează la un nou transfer pentru fostul jucător de la Dinamo.
Diego Fabbrini s-a numărat printre fotbaliștii înscriși la masa credală pentru recuperarea restanțelor financiare de la Dinamo. Avocata sa a suspendat noul plan de reorganizare al clubului, care a șters datorii de peste cinci milioane de euro.
Fabbrini are un CV impresionant. A jucat în Serie A, la Udinese și Palermo, dar și în Championship, la Watford, Millwall, Birmingham și Middlesbrough.
În 2016, Birmingham plătea nu mai puțin de două milioane de euro pentru a-l transfera definitiv pe mijlocașul italian. De la Birmingham a ajuns la FC Botoșani, doi ani mai târziu, iar apoi au urmat CSKA Sofia și Dinamo.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024