Fondurile distribuite de Executiv după inundaţii nu ridică semne de întrebare doar în privinţa judeţelor, ci şi a localităţilor beneficiare. 35 de primării din judeţ au primit diverse sume de la fondul de rezervă al Guvernului, iar cele mai mari au fost direcţionate spre cele conduse de membri PDL, chiar dacă unele dintre acestea nu prea au avut de suferit din cauza inundaţiilor.
Elocvent este că municipiul Botoşani a primit 110.000 lei, deşi nu se cunoaşte să fi avut probleme cu inundaţiile, iar Dorohoi, unde sute de case au fost măturate de ploi, a primit numai 20.000 de lei. Nu doar municipiul democrat-liberal a fost favorizat, ci şi oraşele conduse de PDL-işti. Astfel, Flămînzi, unde primar este Constantin Pitorac de la PDL a primit 50.000 de lei, iar Darabani, oraş condus de liberalul Ghiorghi Burlacu, numai 10.000 de lei. De asemenea, Săveni, al cărei primar şi-a anunţat ataşamentul faţă de PDL, beneficiază de 100.000 de lei. Schema a funcţionat şi la primării. Cele mai mari trei alocaţii financiare au fost făcute pentru comune conduse de primari PDL. Astfel, Ibăneşti a primit 227.000 lei, Pomîrla 187.000 lei, iar Hăneşti 108.000 lei. Dintre localităţile rurale, cel mai puţin s-a dat comunei Cordăreni, 12.000 de lei, condusă de un membru PNL.
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Iftime, de lângă noul antrenor de la FC Botoșani: Putem să înfruntăm orice provocare
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Cântăreață celebră, concert traumatizant la Botoșani: Țipam încontinuu «Bă, fugiți! » - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile