Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, asigură servicii pentru cele mai defavorizate categorii sociale.
În ședința de astăzi, consilierii județeni vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unui Centru de zi - ”Sfântul Andrei” - și construirea a două locuințe protejate - Iris și Phoenix. Investițiile, care se vor ridica la aproximativ 3,4 milioane de lei, fac parte din proiectul ”Dezvoltarea serviciilor sociale furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani” .
„Scopul proiectului este dezvoltarea de noi servicii sociale prin care să se asigure atât îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități, cât și oferirea de alternative de sprijin pentru viața independentă și integrarea acestora în comunitate. În definitiv, încercăm să oferim șansa unei vieți mai bune copiilor din cadrul serviciului social care au împlinit vârsta de 18 ani, în sensul asigurării tranziției din sistemul de protecție a copilului în sistemul de protecție a persoanei adulte cu dizabilități. Trebuie să avem grijă de acești oameni și să încercăm să-i integrăm cât mai bine în societate și de aceea niciun efort în acest sens nu este prea mare”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cele două case protejate, Iris și Phoenix, vor asigura cazarea pentru 20 de beneficiari, persoane adulte cu dizabilități, în timp ce de serviciile Centrului de zi „Sfântul Andrei” vor beneficia minim 30 de persoane cu dizabilități din locuințele protejate și din comunitate.
Amenajarea Centrului de zi și construirea celor două case protejate sunt finanțate atât din bugetul de stat, prin Programul de Interes Național, cât și din bugetul local prin intermediul fondurilor puse la dispoziție de către Consiliul Județean Botoșani.
În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani funcționează, de la sfârșitul anului trecut, o casă protejată, „Sfântul Foca”. Aceasta asigură servicii sociale pentru opt persoane adulte cu dizabilități.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024