Una dintre societățile din grupul UTI a avut la Botoșani două contracte de lucrări, în asociere cu SC Condacia SA. Astfel, firma milionarului Tiberiu Urdăreanu ridicat de procurorii DNA pentru fapte de corupție, a reabilitat sediul SRI de la Botoșani dar și Centrul Istoric.
Licitațiile au avut loc aproximativ în aceeași perioadă, adică 2007 – 2008, cea pentru reabilitarea a unui număr de 17 clădiri din Centrul Vechi al orașului fiind organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, de atunci. Valoarea totală a investiției a fost pe atunci de 9,6 milioane de euro. Condacia s-a ocupat de reabilitarea propriu zisă a clădirilor, iar UTI de instalații.
Tiberiu Urdăreanu a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore fiind acuzat de modul în care a încheiat un contract cu Primăria Iași. Alături de el, a fost încătușat și primarul Iașiului, Gheorghe Nechita, acuzat că ar fi pretins un comision de 10% din valoarea contractului de lucrări. (G.E.)
ULTIMA ORĂ: Accident la Hudum, au intervenit pompierii
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 08, 2025
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Dacia a lansat Bigster, cea mai mare mașină a mărcii românești
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Ștefan Bănică, mesaj de suflet după concertul cu 2.000 de oameni de la Botoșani: Am avut parte de...
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile