Nu mai puţin de 26 de creşe sau grădiniţe urmează a fi înfiinţate la nivelul judeţului Botoşani. Acest lucru este posibil prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a fost condus de Elena Udrea. Licitaţiile pentru acest program urmează să fie demarate din primăvara acestui an.
Valoarea totală pentru derularea acestui program este de 49,5 milioane de lei noi. Situaţia centralizată la Botoşani s-a efectuat în urma solicitărilor emise de administraţiile publice locale din teritoriu. „
Creşe şi grădiniţe sunt aşa, municipiul Botoşani o grădiniţă cu trei grupe, Bucecea nu vrea, Săveni una cu două grupe, Ştefăneşti una cu o grupă, Adăşeni una cu două grupe, Avrămeni una cu o grupă, Copălău cu două grupe, Corlăteni cu două grupe, Corni una cu o grupă, mai sunt Coşula, Dângeni, Frumuşica, Hlipiceni, Ibăneşti, Leorda, Manoleasa, Mihăileni, Mihălăşeni, Mileanca, Pomârla, Prăjeni, Răchiţi, Truşeşti şi Vlăsineşti”, a declarat
consilierul judeţean Cristian Achiţei. Vor fi astfel construite 10 grădiniţe cu o grupă, 12 cu două grupe şi alte patru cu un număr de trei grupe.
(G.E.)