Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani nu a fost inclus pe lista instituţiilor care vor primi până la sfârşitul acestui an, de la Ministerul Sănătăţii (MS), maşini de salvare dotate la standarde europene. Astfel, MS va livra doar 203 de ambulanţe din cele 1.250 promise pentru toată ţara, dar nu şi la Botoşani aşa cum a promis.
Pe lista lui Moş Crăciun de la Ministerului Sănătăţii se afla şi judeţul Botoşani cu 3 ambulanţe noi, însă se pare că SJA nu a fost „cuminte” şi va primi cadoul de la sfârşitul lunii decembrie, la începutul anului viitor. „
Cele trei ambulanţe sunt la echipare la firma care pune aparatura medicală. La ultima şedinţă ni s-a comunicat că nu le vom primi acum din cauză că sunt nişte probleme. Le vom primi la începutul primului trimestru din 2012. Vor fi 3 ambulanţe tip B, din care două sunt 4x4 cu tracţiune integrală, iar una 4x2 cu tracţiune numai pe faţă”, a declarat
Radu Nechifor, director SJA. O singură maşină pentru servicii medicale costă aproape 300.000 de lei. În prezent, în parcul auto de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă se află puţin peste 40 de autovehicule funcţionabile, însă de fapt ar fi nevoie de 80 pentru a face faţă solicitărilor din întreg Botoşaniul. (E.Ş.)
CITEŞTE ŞI:
Garajul Serviciului de Ambulanţă, la cotă de avarii