Ministrul Afacerilor de Externe a fost premiat în cadrul Galei Culturii Naționale organizată de Consiliul Județean și Memorialul Ipotești.
Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, i-a acordat lui Emil Hurezeanu „Premiul național pentru promovarea operei eminesciene și a culturii române.”.
După ce a primit distincția, ministrul de Externe a transmis câteva gânduri:
Emil Hurezeanu, ministru al Afacerilor Externe
În discursul său, Emil Hurezeanu, a făcut referire și la parcursul european pe care țara trebuie să-l urmeze în continuare.
Emil Hurezeanu, ministru al Afacerilor Externe
„Am contribuit mult mai puțin decât am primit. Mii de studenți călătoresc și studiază în întreaga Europă, europenii vin, ne redescoperă, ne reîntâlnesc.”
Ministrul a arătat că domnește o stare de neînțelegere și de frustrare, iar salvarea poate veni chiar din cultură.
„Vă sunt recunoscător că ați înscenat astăzi o astfel de întâlnire între ceea ce suntem, între ceea ce am fost și în orice caz nu trebuie să renunțăm să mai fim.”, au fost cuvintele cu care Emil Hurezeanu și-a încheiat discursul.
Mai multe în video atașat mai jos
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile