Scena unor reglări de conturi la nivel înalt, asta pare să fi devenit Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoşani în aceste zile. După controale trimise de conducerea naţională a APIA, în care unul dintre inspectori şi-a dat un nume fals şi a rupt-o la fugă prin faţa instituţiei, la Agenţia botoşăneană a venit săptămâna trecută o nouă echipă. De această dată a fost trimisă personal de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin şi vizează direct câţiva din capii judeţeni ai liberalilor.
Control ordonat de ministrul Agriculturii
Miercuri 13 noiembrie la
APIA Botoşani a sosit
Radu Ghenea, membru al corpului de control al ministrului Agriculturii. Fost lucrător la APIA, acesta este specialist în cereri SAPS, subvenţia principală pe teren acordată de APIA. A sosit alături de o colegă şi asemenea lui Teodor Bentu, inspectorul antifraudă venit pe 7 noiembrie, a evitat să dea informaţii despre acţiunea întreprinsă la Botoşani.
„Deocamdată suntem în faza în care vizualizăm nişte documente”, „nu am mandat să dau informaţii” şi
„rezultatele vor fi comunicate la finalul controlului”, au fost câteva dintre afirmaţiile făcute de Radu Ghenea, care a acceptat că acţiunea de la Botoşani survine unui ordin ministerial al lui
Daniel Constantin.
Afacerile liberale din agricultură vizate de control
Refuzul membrului corpului de control al
ministrului Agriculturii de a dezvălui date din acţiunea de la Botoşani poate fi explicat prin fermierii vizaţi de verificări. Dosarele lui
Florea Ţurcanu, nimeni altul decât tatăl preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu,
Ionică Nechifor, vicepreşedinte PNL Botoşani, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi şi preşedintele Asociaţiei Moldoovis şi
Viorel Marocico, preşedintele Asociaţiei Bovilact, soţul directoarei Camerei Agricole Judeţene, Floarea Marocico, sunt verificate de oamenii ministrului conservator Daniel Constantin.
Peste 75.000 de euro de la APIA pentru cei trei lberali vizaţi de acţiune
Florea Ţurcanu a depus în 2011 şi 2012 cereri pe programul SAPS pentru terenuri de aproximativ 17 hectare, pentru ca în 2013 suprafaţa să crească brusc la aproape 80 de hectare. Cumulat, în ultimii trei ani tatăl preşedintelui CJ Botoşani a depus la APIA, pe programul SAPS, cereri de circa
15.000 de euro.
Ionică Nechifor, prin Întreprinderea Individuală Nechifor Claudia Ionela, a avut aceeaşi suprafaţă în ultimii trei ani, adică 33 hectare, însumat revenindu-i în jur de
12.000 de euro.
Viorel Marocico (foto dreapta), prin SC Marserv SRL, a beneficiat de cele mai mari subvenţii pe suprafaţă. Aceasta şi pentru că terenurile pentru care a depus solicitări sunt cele mai întinse, între 100 şi 115 hectare anual. Astfel, suma totală repartizată pe parcursul ultimilor trei ani se apropie de
40.000 de euro.
"Asta este o hărţuire. Nu este corect ce se întâmplă"
Directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi susţine că acţiunea este una pur politică, fiind ordonată pentru a diminua influenţa şi popularitatea pe care liberalii o au în
agricultura judeţului.
„Dacă avea PSD 42% şi PNL doar 24% nu mai trimiteau ei control”, ne-a spus
Ionică Nechifor.
Acesta susţine că, cel puţin în cazul său, verificările nu îşi au practic rostul.
„Răchiţi (unde are teren – n.r.) a fost la teledetecţie doi ani în care s-a măsurat la milimetru, s-a verificat tot, că teledetecţia asta o face UE, ăştia sunt profesionişti, deci dacă era o neregulă se observa acolo. Asta este o hărţuire. Nu este corect ce se întâmplă. Am mai avut astfel de controale când prefect era dl. Roman”, ne-a declarat
Ionică Nechifor.
Liberalii se dau afară între ei la APIA Botoşani
Ceea ce se întâmplă zilele acestea la
APIA Botoşani vine să sprijine varianta susţinută chiar şi de preşedintele Ţurcanu, precum că, la Botoşani, conducerea agenţiei a cam ieşit din sfera liberală, dând de înţeles că directorul
Liviu Zaharia ar fi de fapt sprijinit în ocuparea postului de către social-democraţi. Direct sau prin
intermediari, câţiva lideri ai PSD Botoşani, au depuse cereri pentru sume de ordinul a zeci de mii de euro. Mai mult, şeful CJ Botoşani a relatat că directorul teoretic liberal
Liviu Zaharia a încercat să-l lase fără funcţia de şef serviciu la
APIA Botoşani pe
Ovidiu Epuraş, fost director în guvernarea liberală, care s-a implicat activ în campania electorală din 2012.
Liviu Zaharia s-ar fi dus la conducerea centrală a APIA cu o propunere de organigramă în care primul post care dispărea era tocmai a celui care, cel puţin teoretic, îi este coleg de partid.
„M-au sunat de la Bucureşti şi m-au întrebat dacă directorul este sau nu liberal că uite ce vrea să facă”, a afirmat
Florin Ţurcanu, care a adăugat că a reuşit să blocheze înlocuirea lui
Ovidiu Epuraş.
Preşedintele PNL Botoşani a apreciat activitatea liderului de sindicat, Corina Aursulesei, despre care a povestit că l-a avertizat în urmă cu ceva timp asupra unei schimbări legislative, ajutându-l să-şi corecteze dosarul depus pentru subvenţie la APIA.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a avut o contribuţie importantă la îndepărtarea lui Mihai Ţurcanu, fratele lui Florin Ţurcanu, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Anul acesta, deputaţii PNL Botoşani Verginel Gireadă şi Costel Şoptică au avut mai multe interpelări şi declaraţii politice critice la adresa ministrului Agriculturii.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Ţucanu i-a cerut directorului APIA să se autosuspende din PNL: E pe moşia lui acolo
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Variantă şoc : Fratele Ţurcanu executat din ordinul lui Felix Motanul