Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat detalii duminică seara despre creșterea salariului minim brut. Recent, acesta a precizat sunt români care vor primi venituri duble de Paște.
„Am preferat să facem acest grafic pe o perioadă mai lungă să vedem din 2008. 540 de lei. Iată că suntem în 2018 cu 1.900 de lei. Noutatea de la 1 ianuarie 2019 e 2.080 de lei pentru cei cu studii medii, 2.350 de lei pentru cei cu studii superioare și vechime de cel puțin un an în specialitatea studiilor și noutatea e 3.000 de lei salariu minim brut în construcții. Ne-am asumat cu patronatele din construcții un memorandum în decembrie. Noi l-am transformat ulterior în lege, dar viața va demonstra și cetățenii se vor lămuri că tot ce am scris acolo e în regulă”, a spus duminică ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.
Oficialul spune că în decembrie 2016 salariul mediu net era de 2.046 lei, iar în ianuarie 2019 era 3.085 lei.
În luna ianuarie, el spunea că salariile în România sunt mult sub media europeană, la influenţa la PIB, în contextul în care, randamentul muncii în România e mai mare ca în Europa.
„Nivelul salarial e mai mic. Ce discutam despre salarii, masa salarială ca si procent în PIB, unde ne dorim să ajungem până în 2022, şi anume la 40,1% din PIB masă salarială şi trebuie să ajungem pentru că suntem în 2018 e 36,9 – 37,8 în 2020 şi continuăm să creştem.Aceste date vin pe prognoza noastră din legea salarizării şi pe ce am estimat că se va produce în economie, creşterea PIB”, spunea ministrul, în ianuarie.
De asemenea,potrivit Capital, oficialul a anunţat recent că sunt români care vor primi venituri duble de Paște. Casa Națională de Pensii a emis deja deciziile de recalculare pentru pensionarii de grupele I și II de muncă, adică aproape 100.000 de beneficiari. iar pentru salariați se anunță prime de sărbători.
„Veștile sunt bune pentru pensionari, pentru că am intrat efectiv în acea recalculare pentru pensionarii I și II, care nu au beneficiat de punctaj și până în Paște vor primi deciziile acasă, iar o parte dintre ei chiar și diferențele de bani. De la caz la caz, nu putem spune un procent pentru toți pensionarii, pentru că sunt care au lucrat mai mulți ani în grupe, alții mai puțin, dar este clar că este o creștere”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile