Este unul dintre miniștrii tehnici din cabinetul Nicolae Ciucă și probabil dintre cei mai activi. Cseke Attila, de la Ministerul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice și-a început vizita de lucru de la Botoșani la ora 8:00 dimineața, a fost punctual la toate activitățile (spre deosebire de alți omologi care au vizitat Botoșaniul) și a încercat să ofere explicații la toate întrebările care i s-au adresat.
Prefectul Dan Nechifor a fost oficialul de la Botoșani care l-a așteptat în holul hotelului unde a fost cazat pe ministrul Dezvoltării. Împreună, au parcurs distanța scurtă până la Palatul Administrativ unde au întâlnit întregul grup de oficialități de la Botoșani, de la președintele PNL la cel al PSD Botoșani, primari și colegi parlamentari.
Odată ajuns la primul etaj al Palatului Administrativ unde se află atât biroul prefectului cât și cel al președintelui Consiliului Județean, Cseke Attila s-a întreținut mai întâi cu liberalii, în biroul lui Dan Nechifor.
Discuțiile au avut loc un ușa închisă, fără a fi permis accesul jurnaliștilor. Fix la 8:30, prefectul Dan Nechifor l-a condus pe ministru către vecinii de palier, unde a fost preluat de pesediști.
În biroul Doinei Federovici erau deja adunați ministrul Muncii, Marius Budăi, vicepreședinții CJ, Bogdan Dăscălescu și Dorin Birta, primarii Cosmin Andrei, Angel Gheorghiu și Relu Târzioru precum și Cristian Nistor, administratorul public.
Și aici discuțiile au fost în cadru închis. După 30 de minute, atât cât a stat și cu liberalii, ministrul s-a deplasat către Casa de Cultură a Sindicatelor unde a avut o ședință tehnică cu primarii care a durat în jur de două ore și jumătate.
O eventuală discuție în cadru lărgit nu a fost preferată nici de liberali și nici de social democrați ceea ce înseamnă că această coaliție de guvernare nu funcționează așa cum se dorește.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Se modernizează iluminatul orașului, trei firme interesate de licitație
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024