Ministrul Sorin Cîmpeanu a oferit un punct de vedere cu privire la desființarea inspectoratelor școlare.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că inspectoratele școlare nu pot fi desființate „mâine”, pentru că România nu este pregătită să predea autorității locale conducerea școlilor.
„Sigur că este un obiectiv acela al descentralizării inteligente, care să facă sistemul de educație mai funcțional. Dar daca am desființa inspectoratele școlare mâine, mă tem că nimeni nu ar mai putea repara ceva în sistemul de educație. Eu nu cred că România este pregătită în momentul ăsta să predea conducerea școlii la nivelul autorității locale, fără inspectorat. Putem să le luăm din atribuții, toate atribuțiile, dar să știm cine preia acele atribuții și să ne asigurăm că facem mai bine și nu mai rău”,
a spus Cîmpeanu
USR a propus la începutul anului trecut desființarea Inspectoratelor Școlare, iar rolul acestora să fie transferat către consiliile de administrație, scrie HotNew.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024