Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări.
Sorin Cîmpeanu a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal de zi, se va reduce de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, și de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică, scrie Observator.
Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022.
Decizia de joi modifică OMEC nr. 5599/2020.
Având în vedere modificările promovate, activitățile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.
Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.
Această măsură se constituie într-un pas concret în direcția României Educate, precizează comunicatul ministerului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024