Declarațiile ministrului vin după o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți.
Sorin Cîmpeanu a anunțat luni că profesorii care au comis erori majore, anul trecut, la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat, nu vor mai lua parte la niciun examen naţional.
„Avem lista acelor evaluatori care au comis erori majore şi pot să vă asigur – mă ţin de cuvânt – că nu vor mai evalua la niciun examen naţional după greşelile pe care le-au făcut în Evaluarea naţională sau Bacalaureatul de anul trecut. (…) Corectare computerizată a fost una dintre solicitările majore ale Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi”, a spus ministrul după întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi.
În cadrul întâlnirii de luni au fost clarificate mai multe aspecte, precum standardizarea evaluării, eliminarea inechităţilor, susţinerea performanţei.
„Suntem pe aceeaşi lungime de undă cu solicitările şi aşteptările părinţilor. Au fost clarificate mai multe lucruri pe mai mult paliere. Este foarte important să avem rezolvate probleme precum standardizarea evaluării în România, eliminarea inechităţilor de orice fel în sistemul de învăţământ românesc, de susţinere a performanţei, probleme ce ţin de modul de organizare. Şi, peste toate acestea, am asigurat reprezentanţii părinţilor că în momentul în care va exista un draft al unui nou pachet legislativ în educaţie, el va fi supus consultărilor şi dezbaterii fără niciun fel de întârziere. Facem tot posibilul ca acest draft să existe cât mai repede posibil după încheierea dezbaterilor în cadrul proiectului România Educată”, a susţinut ministrul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024