Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut o precizare importantă referitoare la majorarea pensiilor, majorare care ar urma să se întâmple de la 1 ianuarie 2023.
Marius Budăi a asigurat că pensiile care nu se bazează pe contributivitate nu vor crește.
Întrebat, la România TV, dacă pensiile speciale nu vor crește, ministrul Muncii și Solidarității Sociale a răspuns: „Tot timpul când a fost vorba de creșteri de pensii nu a crescut decât partea contributivă, nu am avut creșteri care nu se bazau pe contributivitate”.
„Indiferent daca ai pensia mai mare, trebuie să o ai pentru că ai contribuit în viață. Avem nevoie și de măsuri care să vină în sprijinul categoriilor vulnerabile. Suntem obligați și trebuie să-i sprijinim pe cetățenii noștri. Avem nevoie de solidaritate socială și să sprijinim categoriile vulnerabile. Cel puțin 10% va fi și se va vedea imediat când vom depune bugetul. După care îl vom trimite în Parlament pentru aprobare”, a mai afirmat Budăi.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024