În ultimele 24 de ore, la Botoșani s-au înregistrat mai puțin de 40 de cazuri noi de infectare cu COVID-19.
Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Botoșani, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 38 de cazuri noi în județ. În condițiile în care și duminică numărul a fost mai mic, de 86 de cazuri noi (față de peste 160 raportate sâmbătă).
Astfel, de la debutul pandemiei și până azi, județul Botoșani a înregistrat 6.038 de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1.390 sunt cazuri active.
Vestea proastă este că, în primele două zile ale minivacanței, potrivit DSP, județul Botoșani a înregistrat și șase decese.
Astfel, până în prezent, Botoșaniul a ajuns la 222 de persoane decedate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medici și pacienți intoxicați cu praf: Control al Gărzii de Mediu cu amendă și măsuri de remediere
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Reveniri spectaculoase la FCSB pentru restanța cu FC Botoșani: CUM ar putea arăta primul 11
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Profesor din Botoșani mort la doar 31 de ani: Suntem în stare de șoc!
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024