Ţigările de contrabandă, în valoare de 38.000 de lei, au fost descoperite într-o locuinţă de pe malul Prutului.
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit, în anexa unui imobil din zona de frontieră, 4.000 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 38.000 de lei pe care un bărbat şi un tânăr le-au depozitat ilegal.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Bădiuţi, judeţul Botoşani, două persoane, care încărcau colete voluminoase într-un atelaj hipo, ce ulterior s-a îndreptat spre localitate.
Poliţiştii de frontieră au procedat la monitorizarea atelajului, iar la scurt timp au identificat un tânăr de 17 ani, care a declarat, în prezenţa tutorelui, că a transportat la o locuinţă din Bobuleşti câteva colete, fără să ştie ce anume conţin.
Poliţiştii de frontieră au identificat locuinţa, al cărui proprietar este un cetăţean român, în vârstă de 61 de ani. În urma autorizării procurorului de caz, a fost efectuată percheziţia locuinţei, şi, într-o anexă, au fost descoperite opt colete cu ţigarete.
La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 80.000 de ţigarete (4.000 de pachete cu ţigări), în valoare de 37.976 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi efectuează cercetări în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024