Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele a doi tineri din municipiul Dorohoi, care au jefuit un minor în plină stradă și l-au lăsat fără bani.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi i-au identificat pe L. A. de 17 ani şi B. R. de 15 ani, ambii din municipiul Dorohoi, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării, la data de 24 decembrie 2015. În fapt, în sarcina celor doi s-a reţinut că, în seara de 24 decembrie 2015, în timp ce se aflau pe raza municipiului Dorohoi, ar fi acostat un minor în vârstă de 14 ani, pe care, prin ameninţări şi agresiuni fizice, l-ar fi deposedat de suma de 70 de lei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
CITEȘTE: Tineri cu intenții periculoase, imobilizați de polițiști și jandarmi: Au fost găsite asupra lor obiecte contondente și arme albe
Durere pentru o familie de botoșăneni, bebelușul lor transportat cu elicopterul la Iași
Gabriela Erdic
Mar 11, 2025
Polițiștii au făcut ordine în parcările cu plată, amenzi date unor șoferi „zăpăciți”
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Drumul expres Botoșani – Suceava prinde contur: Noutăți anunțate de șeful CJ-ului Gheorghe Șoldan
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Jandarmii de la Botoșani instruiți timp de două zile să nu ia mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile