În urma cercetărilor efectuate, sâmbătă, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Botoşani l-au depistat în localitatea Voitinel, comuna Vicovu de Jos, județul Suceava, pe minorul Marius Dumitru Ciociu de 11 ani, din municipiul Botoşani.
Acesta dispăruse de la domiciliul său pe 31 octombrie. Din discuţiile purtate cu acesta, precum şi din investigaţiile efectuate în perioada de căutare, poliţiştii au stabilit că minorul a plecat în mod voluntar de la domiciliu, motivat însă de un comportament inadecvat al mamei. În perioada dispariției nu a fost victima vreunui abuz sau a unei infracțiuni. În cauză va fi sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Botoşani, în scopul evaluării raporturilor parentale mamă – copil şi stabilirii unor eventuale măsuri speciale de protecţie socială faţă de minor. Până la clarificarea acestor aspecte, Marius Dumitru Ciociu fost internat în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Botoșani.