Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Din fericire, totul s-a terminat cu bine. Fostul prezentator TV a dezvăluit în cadrul unui interviu recent cum a reacţionat în momentul în care a aflat despre cele întâmplate.
Mircea Radu a fost invitatul lui Horia Brenciu la podcastul realizat de acesta și și-a arătat toate vulnerabilitățile. Șarmantul realizator TV a vorbit despre accidentul de mașină suferit de soția lui în iulie 2022, dar și despre perioada neagră din tinerețe, când și-a pierdut și mama, și bunica.
În iulie 2022, un eveniment nefericit avea să se petreacă în familia lui Mircea Radu. Soția sa, Raluca Radu, a fost lovită în plin de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut în Piatra Neamț. Raluca traversa regulamentar, împreună cu o rudă de 66 de ani, în momentul în care au fost izbiți de un taximetrist. Din fericire, rănile nu au fost grave, dar panica a existat, mai ales în sufletul lui Mircea, care a povestit momentul în care a fost sunat de la spital.
„Era ora prânzului, iar eu scriam. Scriu la o carte, mai am puțin și o termin. Și am primit un telefon, am răspuns «Domnule Mircea Radu, să nu vă speriați, soția dumneavoastră a avut un accident și vreau să veniți până la spital». Prima secundă este că nu e vorba de tine, mai trec două secunde, îți dai seama că poate fi vorba de tine. Am întrebat dacă poate vorbi și mi-a dat-o la telefon”, a povestit prezentatorul TV, în podcastul „Lucruri Simple”, realizat de Horia Brenciu.
Un alt moment de cotitură în viața lui Mircea a fost pierderea mamei, la o vârstă la care avea mare nevoie de ea, scrie libertateapentrufemei.ro
Însă, relativ la puțin timp după decesul mamei sale, Mircea Radu a mai pierdut o femeie extrem de importantă pentru el, bunica maternă. Cele două tragedii l-au doborât și l-au menținut într-un doliu lung și dureros.
„Aveam 26 de ani când a murit mama, a fost o dezmembrare, după aia eu am știut că voi avea toată viața un handicap. Nefericirea mare a fost că la doi ani, trei, a murit bunica, mama mamei. Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră. Nu am fost eu o lungă perioadă de timp, când ți se ia tot ce iubeai, pierzi rațiunea de a mai înțelege”,
s-a confesat fostul realizator al emisiunii „Din Dragoste”.
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024