Mircea şi Manuela Flutur în lacrimi la starea civilă – VIDEO
Momente emoţionante la cununia civilă dintre Mircea şi Manuela Flutur. Cei doi tineri au lăcrimat de emoţie la momentul în care au răspuns „DA”, în faţa ofiţerului de stare civilă, nimeni altul decât primarul Cătălin Flutur. Mai ales că, scurtul discurs ţinut înaintea oficierii de către socrul mare a fost unul la fel de emoţionant. „Eu mi-am găsit dragostea vieţii mele în urmă cu mai mulţi ani, Mia(n.r. Gabriela Flutur). Acum Mircea a găsit-o pe Manu, dragostea vieţii lui şi jumătatea lui”, a spus printre altele primarul Cătălin Flutur. Manuela Flutur a fost prima care a căzut pradă sentimentelor puternice cauzate de momentul important şi cu greu şi-a stăpânit lacrimile. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Mircea Flutur, care îşi privea tatăl cu ochii înlăcrimaţi. Cei doi au devenit soţ şi soţie în aplauzele celor prezenţi şi au marcat momentul printr-un sărut. După ce au fost felicitaţi de apropiaţi, au ciocnit câte un pahar de şampanie şi au coborât în sala mare a Primăriei pentru poza de grup.
Astăzi, sâmbătă 30 iulie, va avea loc cununia religioasă şi nunta în cartierul rezidenţial Alfa Land, unde au fost invitate aproximativ 200 de familii.