Unul dintre cei mai iscusiți artiști ai Botoșaniului a fost invitat de curând să cânte în unul dintre cele mai prestigioase locuri, și anume chiar la Banca Națională a României, acolo unde a susținut un concert în fața unor personalități.
Mirel Manea, despre el fiind vorba, a susținut ieri, 15 septembrie 2015, un concert în fața guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, dar și a invitaților săi, dintre care personalități precum Ilie Năstase, alături de care botoșăneanul s-a și fotografiat. Într-o postare pe Facebook, trompetistul și-a anunțat fanii despre evenimentul distins la care a fost invitat să concerteze și alături de câteva fotografii, artistul a scris și următoarele rânduri:
„Dragi prieteni am bucuria și mândria sufletească să vă mărturisesc că astăzi am fost invitat să cânt la Banca Naționala a României, invitație făcută chiar de guvernatorul Mugur Isărescu.”, a mărturisit artistul pe rețeaua socială Facebook.
Totodată, postarea a fost foarte apreciată de către prietenii artistului, care i-au transmis acestuia mesaje în care l-au felicitat sau l-au invitat să vină să le cânte și lor la diverse evenimente.
[[galerie-foto]]
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024