Liderul judeţean al Mişcării Populare îşi linişteşte membrii şi totodată simpatizanţii cu privire la participarea formaţiunii la alegerile locale după ce Parchetul Bucureşti a contestat reînscrierea MP în Registrul Partidelor Politice.
Mihai Ţâbuleac susţine că posibilitatea ca partidul să nu ia parte la alegerile locale din 5 iunie nu există. Şi aceasta deoarece Partidul Mişcarea Populară este înscris în amintitul registru de mai bine de doi ani, iar procurorii nu au contestat decât unele modificări ulterioare.
„Nu există nici un risc, este vorba despre o cerere prin care partidul nostru a dorit o rebrănduire şi în cazul în care această dorinţă a noastră nu va fi încununată cu succes, nu este nici o problemă pentru că Partidul Mişcarea Populară este înregistrat şi nu este deloc contestat încă din ianuarie 2014”,
Mihai Ţâbuleac, preşedinte Mişcarea Populară Botoşani.
Potrivit acestuia, în cazul în care contestaţia procurorilor va fi acceptată, atunci MP va participa la alegeri cu vechea siglă. În opinia preşedintelui MP Botoşani, contestaţia, întemeiată pe asemănarea dintre partidul şi fundaţia „Mişcarea Populară” „nu subzistă” întrucât un ONG nu are candidaţi la alegeri.
Tribunalul Bucureşti a acceptat deja modificările cerute de populari, numai că acestea au fost contestate, magistraţii din capitală urmând să ia o decizie. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Un partid de la Botoșani riscă să nu intre în alegeri
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile