Sărbătorile nu sunt un prilej de bucurie pentru toată lumea. Sunt oameni loviți de soartă care privesc viitorul cu ochii în lacrimi și doar un sprijin, uneori neașteptat, le poate reda speranța în suflet.
O familie formată din opt persoane, dintre care șase copilași, din orașul Flămânzi, a trecut prin momente grele la începutul acestui an, atunci când casa le-a fost cuprinsă de flăcări. Într-o clipă, s-au trezit sub cerul liber.
Încă de atunci salvatorii botoșăneni, care au intervenit pentru stingerea incendiului, s-au gândit mereu la ei și și-au propus să le dea o mână de ajutor, cum de altfel au mai făcut și în alți ani.
În această dimineață, pompierii s-au întors la Flămânzi și i-au găsit pe toți, mama, tatăl și cei șase copii în noua casă, recent construită de autoritățile locale.
Odată cu darurile oferite, le-au umplut sufletele de bucurie. Marian – Andrei (3 ani), Ștefan (6 ani), Ionela (9 ani), Vasile (12 ani), Maria-Magdalena (14 ani) și Gabriela (18 ani) au primit îmbrăcăminte, dulciuri, jucării, fructe și alimente.
Darurile cumpărate de pompieri din sume donate de colegi, au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire.
”Dăruind câte puţin, fiecare a adus speranța în inimile acestor copilași. La rândul lor, copiii ne-au dăruit zâmbete și îmbrățișări, un „Crăciun” pe care îl vom păstra permanent în inimile noastre”,
ISU Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024