Social-democraţii botoşănenii au reacţionari vineri la ironiile liderei organizaţiei de femei de la PDL. Rodica Huţuleac declarase săptămâna trecută că, în ritmul în care USL-ul îşi schimbă nominalizaţii pentru municipiul reşedinţă, nu este exlus să facă acest lucru chiar şi în timpul alegerilor.
„Cred că deja sunt stresaţi, sunt derutaţi. Nu pot ei gândi, cât putem noi face”, a afirmat
senatorul Gheorghe Marcu. Acesta susţine că democrat-liberala ocupă degeaba postul de director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate.
„În opinia mea d-na Rodica Huţuleac fiind director la CAS, ea practică stă - şi precizez încă o dată, stă, nu lucrează - dar este plătită în schimb din banii noştri care îi plătim pentru sănătate şi postul domniei sale nu ar trebui să fie politizat, ci acolo ar trebui să punem un om cât mai bun şi să se bată pentru bolnavi”, a afirmat
preşedintele PSD Botoşani. Parlamentul crede că, dacă funcţia respectivă ar fi fost deţinută de un membru PSD, acesta şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu şi nu şi-ar fi pierdut timpul cu propaganda politică.
"Dacă ar fi fost cineva de la PSD în locul domniei sale, eu i-aş fi interzis să se exprime public. Nu are ce căuta ca persoană politică acolo”, a concluzionat
Marcu. Mai în glumă, mai în serios, Rodic Huţuleac a spus în mai multe rânduri despre unii bărbaţi din Botoşani, atunci când aceştia aveu puncte de vedere critice la adresa activităţii unor democrat-liberale, că sunt misogini.
(S.B.)
CITEŞTE DECLARAŢIA CARE I-A SURESCITAT PE PSD-IŞTI:
PDL-iştii după înlocuirea candidatului USL : Să nu-l schimbe şi în timpul alegerilor