„Este plecat la concurs”, acesta a fost răspunsul pe care mai mulţi angajaţi ai Camerei Agricole Judeţene (CAJ) l-au dat când am întrebat de directorul Gheorghe Dănilă. Marţi, la ora când la Consiliul Judeţean se desfăşura examinarea candidaţilor pentru desemnarea directorului executiv al instituţiei, salariaţii ştiau că acesta participă la concurs.
În biroul acestuia o femeie de serviciu făcea curăţenie, iar când reporterul
Botoşăneanul.ro le-a spus că, de fapt, şeful lor interimar nu s-a mai prezentat la concurs, au rămas interzişi.
„A plecat de aici la 9:30 ca să meargă la concurs”, afirma
Valentin Tănase, directorul adjunct al CAJ. Şi funcţionarii CJ care se ocupă de organizarea examinării au rămas surprinşi de lipsa lui Dănilă, care în prealabil îşi depusese dosarul, secretarul judeţului Marcel Bejinariu recunoscând că a aşteptat în termenul limită prevăzut de lege venirea directorului interimar de la CAJ.
Tentativă de amânare a concursului
Acesta a avut o tentativă de amânare a concursului. El i-a trimis o scrisoare, neoficială ce-i drept, vicepreşedintelui Cătălina Lupaşcu prin care informa că în Parlament se discută deja despre modificarea legii camerelor agricole şi că ar trebui amânat concursul de la CAJ Botoşani până prin noiembrie. Gheorghe Dănilă conduce cu titlu interimar instituţia de la începutul anului precedent. Deşi s-a adoptat o lege privind transformarea camerelor agricole în ONG-uri conduse de fermieri, prevederea nu a mai fost pusă în aplicare.
(S.B.)