Două instituţii botoşănene au rămas doar cu câte un şef după periplul USL-ist din zorii zilei către capitală în vederea participării la ampla acţiune care va avea loc pe Arena Naţională în după amiaza zilei de miercuri, 17 octombrie 2012.
La Primăria Botoşani se va ocupa de administrarea oraşului viceprimarul Cosmin Andrei întrucât atât primarul Ovidiu Portariuc cât şi celălalt viceprimar, Viorel Iliuţă se află deja la Bucureşti. Primul ar urma să revină la serviciu cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare în timp ce, Viorel Iliuţă va veni la serviciu de vineri, 19 octombrie 2012. „
Am rămas pe baricade”, a declarat
viceprimarulCosmin Andrei care se va ocupa în acest interval de buna desfăşurare a activităţii din cadrul municipalităţii botoşănene.
Şi la Consiliul Judeţean doi dintre cei trei şefi ai instituţiei, respectiv preşedintele CJ, Florin Ţurcanu şi vicepreşedintele Doina Fedorovici, au pornit spre sudul ţării, ducând la îndeplinire atribuţiile de conducere vicepreşedintele Gheorghe Sorescu. De altfel biroul şefului CJ în dimineaţa zilei de miercuri era încuiat, nefiind prezenţi nici consilierii de la cabinet.
CITEŞTE:
Exod USL-ist în noapte cu candidaţi la Parlament plouaţi, autocare şi microbuze şcolare – GALERIE FOTO