Nemulţumire profundă în Bănie, după ce Universitatea Craiova a acumulat un singur succes în ultimele şapte meciuri, şi acela obţinut acasă, contra nou-promovatei Unirea Slobozia.
Înghesuiţi aproape toţi la tribuna a doua, în condiţiile în care peluzele au fost închise de club, după ce galeria din Peluza Nord a anunţat că este în protest, fanii prezenţi pe „Ion Oblemenco” au îndurat jocul lipsit de orizont, haotic, al Ştiinţei şi au înghiţit în sec la marile ratări ale Botoşaniului, în colimator fiind luat numai Ştefan Baiaram, scrie prosport.ro.
Acestuia nu i-au fost tolerate lipsa de implicare, de inspiraţie şi duelurile pierdute, fiind huiduit la scenă deschisă de spectatori. În repriza secundă, înainte de a fi înlocuit, Baiaram s-a prăbuşit pur şi simplu pe gazon, copleşit de reproşurile primite, fiind consolat şi încurajat de Cicâldău şi Mitriţă, care l-au ridicat. Schimbarea lui Baiaram a fost primită cu un ropot de aplauze de cei 9.000 de spectatori.
Şi vedeta echipei din Bănie, Alexandru Mitriţă, a avut conflictul său cu suporterii veniţi pe „Ion Oblemenco”. Exasperaţi de toate fazele fixe executate modest de „Pitic”, fanii au aplaudat frenetic momentul în care Alex Cicâldău a pus mâna pe minge şi nu l-a mai lăsat pe Mitriţă să fie executant.
În timp ce se îndepărta de balon, Mitriţă le-a răspuns suporterilor aplaudând şi el ironic şi le-a dat „dislike” acestora, făcând gesturi evidente cu degetul mare îndreptat în jos. Nu a fost prima dată când Mitriţă a intrat în contre cu suporterii, în sezonul trecut existând cel puțin două momente, la Constanța şi la Botoșani, în care starul Științei a avut ceva de împărțit cu suporterii veniți în deplasare.
După un meci în care Universitatea Craiova se poate considera norocoasă cu punctul obținut, în condițiile în care Botoșaniul a ratat cele mai mari ocazii, una pe repriză, suporterii de pe „Ion Oblemenco” n-au mai rezistat şi şi-au fluierat favoriții, exasperați de evoluția acestora.
Jucătorii au ezitat astfel să mai meargă să salute publicul, deși unii au avut intenția să o facă, moment în care, de la stația de amplificare s-a pornit muzica la maxim, pentru a acoperi huiduielile tribunei.
Un gest asemănător au făcut cei de la FCU Craiova, atunci când fanii şi jucătorii Universității Craiova sărbătoreau pe stadion un succes obținut într-un derby local, gazdă fiind atunci gruparea lui Adrian Mititelu.
(Foto: Sport Pictures)
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024