Mitropolitul Moldovei, împreună cu un sobor format din şapte preoţi vor fi prezenţi joi, 25 martie de la orele 14:00 la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru a sfinţi această instituţie. Lucrările la sediul IŞJ au fost finalizate
„
Avem informaţii precum că va fi prezent, aşteptăm oficialităţi, înalte feţe bisericeşti pentru sfinţirea sediului Inspectoratului. Este o slujbă religioasă de fapt, fără fast şi fără prea multe pretenţii, încercăm să trecem frumos la sfîrşitul unui an de mandat şi să arătăm de fapt că, tot ce facem, facem cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Pe lîngă înaltele feţe bisericeşti vor fi prezenţi la inaugurarea noului sediu şi oficialităţi de pe plan local.