Controlul a fost unul desfășurat la nivel național, fiind verificate toate magazinele din lanțul Kaufland. La Botoșani funcționează două hipermarketuri, unul în apropierea gării iar celălalt pe Șoseaua Iașului.
La ambele au fost depistate probleme și aplicate sancțiuni.
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani au mers în control la cele două unități din oraș ale acestui retailer. Ca urmare, activitățile comerciale din acestea au fost temporar suspendate.
Cele mai grave dintre acestea au fost găsite la zonele de grill ale acestora care se află în exterior. În urma constatărilor s-a decis închiderea temporară a acestora, de unde clienții obișnuiau să cumpere mici și cârnați la grătar.
Amenzile au fost aplicate...
„Pentru utilaje neigenizate cu depunere grosieră de materie organică, arsă, resturi alimentare, chederile la spațiile frigorifice neigienizate, prezență mare de muște în aparatul insect-killer, dar și în spațiul de producție”,
Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC
În ambele cazuri au fost aplicate amenzi de câte 15.000 de lei.
După verificarea zonelor de grill, inspectorii au descoperit și alte nereguli în cadrul magazinelor Kaufland. Ca urmare a acestor probleme, s-au aplicat mai aplicat două sancțiuni contravenționale.
”La extinderea controlului au fost identificate legume și fructe depreciate și deshidratate cu modificări organoleptice și carne refrigerată care nu respectă condițiile prescrise și declarate de către producători. S-au dispus două amenzi contravenționale, de câte 10.000 de lei fiecare”,
Mirel Rogalschi, comisar șef CJPC
Cumulat, pentru ambele magazine sancțiunile se ridică la suma de 50.000 de lei.
Nu a fost acordat termen de remediere, suspendarea temporară a activității din zona de grill fiind valabilă până la remedierea problemelor.
De asemenea, comisarii de la Protecția Consumatorilor au arătat că nu s-a impus conficarea de produse alimentare care ar fi pus în pericol sănătatea botoșănenilor.
Acțiunea de control la nivel național a vizat 65 de magazine Kaufland. În urma acestor inspecții, Comisarii ANPC au aplicat amenzi în valoare de peste 1,7 milioane de lei în total. Multe dintre problemele constatate se referă la legume și fructe stricate, produse expirate sau agregate frigorifice murdare.
UPDATE: Între timp, la magazinul de la gară salariații au făcut curățenie generală iar activitatea a fost reluată.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024