Tânărul de doar 19 ani, din Mihăileni, a avut parte de o moarte cumplită.
Arthur B. era întins pe drum când a fost ucis de o mașină care a trecut peste el. Accidentul rutier s-a petrecut duminică, la primele ore ale dimineții.
Mai exact la ora 5.40. În timp ce conducea autoturismul pe DN 29 A în localitatea Zvoriștea, un bărbat a observat pe sensul său de mers, aproape de axul drumului, o persoană întinsă pe partea carosabilă, potrivit informatiata.ro. Șoferul a încercat să evite impactul, însă nu a reușit și mașina a acroșat cu roata dreapta spate persoana respectivă – un tânăr de 19 ani, din Mihăileni, județul Botoșani.
În urma impactului, pietonul întins pe drum a suferit leziuni incompatibile cu viața. Cadrele de la Ambulanță sosite la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
Deși inițial s-a crezut că șoferul era în stare de ebrietate, acest lucru nu a fost confirmat în urma testărilor efectuate de polițiști.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Rudele, prietenii, oamenii care l-au cunoscut pe Arthur vorbesc despre un tânăr bun, delicat, sfătuitor cu oricine îi cerea ajutorul, săritor la nevoie.
”Scumpul și iubitul meu nepoțel, întoarce-te la noi! Ai plecat prea devreme și ne-ai lăsat cu durere în suflet. Copil nevinovat, ai devenit un înger într-o clipă nedorită. Te vom iubi mereu, dragul nostru Arthur. Ochișorii și zâmbetul ne vor lipsi pentru totdeauna. Să ne veghezi de sus și să ne dai un semn că ești acolo”,
au scris rudele îndurerate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024