Societatea de termoficare Modern Calor “cocheteză” cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la un eventual contract de furnizare a energiei termice. În acest sens, conducerea societăţii de termoficare a solicitat o serie de date reprezentanţilor DGASPC, urmând ca ulterior să le înainteze o ofertă, avantajoasă de ambele părţi.
O eventuală înţelegere contractuală în acest sens ar prezenta avantaje în ambele părţi, pe de o partea Modern Calor ar câştiga un client important la capitolul valoare a facturilor, pe de altă parte, copiii din centrele instituţionalizate s-ar putea încălzi pe bani mai puţini. Şi asta în condiţiile în care, lunar valoarea unei facturi pe timp de iarnă, pentru toate centrele din municipiul Botoşani se ridică la consistenta sumă de aproape 60.000 de lei, sau 600 de milioane de lei vechi. Numai pentru gazul consumat într-o lună din sezonul rece în cazul aparatului
propriu al instituţiei, inclusiv bucătăria aflată la subsolul imobilului, din vistieria Direcţiei circa 6.000 de lei sunt direcţionaţi la plata gazului. La nivelul municipiului, doar într-un singur centru căldura nu era furnizată pe baza unei centrale termice pe gaz. “
Cu excepţia centrului Prietenia, toate celelalte centre sunt pe gaz, GPL, cel de la Mânăstirea Doamnei şi CLU altele. Deocamdată nu pot considera aşa ceva că nu am o ofertă, ei ne-au cerut un număr de persoane, număr de metri pătraţi, cât este de izolată clădirea, au făcut o propunere. După ce le dăm datele, ei vin cu o ofertă. Iniţiativa vine din partea lor, nu am solicitat noi. Modern Calor a venit cu o propunere către noi, în sensul că, dacă suntem interesaţi de serviciile lor şi am spus că am putea să fim interesaţi cu condiţiile să fie mai ieftine cu ce avem acum”, a afirmat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Sunt încălzite cu gaz în municipiu centrele Elena Doamna, CITO, Complexul de Servicii Comunitare, Micul Prinţ, Şansa Mea, CRCH şi un număr de trei apartamente rezidenţiale, în timp ce în judeţ, 20 de apartamente în Dorohoi, Centrul Sf. Ioan din Bucecea şi CIA Dorohoi.