Aceste modificări îi privesc atât pe salariații care se încadrează în categoria personalului auxiliar cât și pe directori.
”O noutate pe care o așteptam de vreun an de zile este ordonanța de urgență care modifică legea educației naționale și adaugă câteva cerințe pe care le-am avut de mult și anume gradația de merit pentru personalul didactic auxiliar, reducerea normei cu 25% pentru cei cu 25 de ani vechime în învățământ la 16 ore”, a arătat
Iuliana Nacu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar.
De asemenea ordonanța de Guvern care ar urma să fie publicată astăzi în Monitorul Oficial stabilește o serie de proceduri în cazul conducătorilor de unități de învățământ.
”
Modalitatea de concurs de numire a directorilor și de demitere a directorilor, articole care de fapt permit ca în anul școlar la început să se elaboreze ceea ce noi dorim de mult, un regulament de funcționare al CA, nu ca și componență ci de cvorumul necesar pentru luarea unei hotărâri”, a mai spus
sindicalista.
Nu în ultimul rând se dorește inițierea unui regulament unitar pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar.
(G.E.)
CITEȘTE:
Evaluare cu lacrimi la română: Am văzut copii care au ieșit plângând…