Vasile și Ioan Maluș sunt doi bătrânei acum, doi oameni care și-au trăit viața până aproape de apus după ce au supraviețuit închisorilor comuniste. Au fost supuși unor tratamente abominabile, terorizați și torturați, iar din data de 16 august 2016 au devenit cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.
Această onoare ce le-a fost adusă a fost posibilă ca urmare a solicitării făcută de Asociația ”Scut Botoșănean” reprezentată de Bogdan Cărăușu.
Primarul, îndoliat, a luat cuvântul.
”Într-o perioadă în care adevăratele modele sunt sortite uitării, avem datoria morală de a ține vie datoria acelor români care au confruntat regimul comunist apărând valorile naționale și credința ortodoxă. Pentru sacrificiul și atitudine eroică prin care au făcut cinste Botoșaniului înaintăm dle primar către CL Botoșani propunerea noastră de a conferi titlul de cetățean de onoare domnilor Vasile și Ioan Maluș”
A citit Cătălin Flutur, din solicitarea făcută către CL
Consilierii locali s-au ridicat în picioare pentru cei doi botoșăneni care au devenit cetățeni de onoare și i-au aplaudat îndelung.
A urmat un moment oferit de Grupul Psaltic Sf. Ioan cel Nou – Suceava. În sală a fost liniște totală și, pentru un moment, toți cei adunați au fost cumva uniți în atmosfera emoționantă ce s-a creat pentru cei doi botoșăneni care s-au desprins parcă din istorie pentru a se afla în sala de ședințe a Primăriei Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
CÂND începe distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie: ANUNȚUL făcut de Poșta Română
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile