În urma articolelor realizate de publicația Botoșăneanul despre tragedia rutieră care a avut loc la Huțani, Consiliul Județean continuă demersurile pentru realizarea unui monument comemorativ.
După mai multe licitații eșuate pentru edificarea monumentului, la care nu au fost depuse oferte din partea constructorilor, Consiliul Județean a schimbat modul de abordare pentru acest obiectiv.
De această dată, s-a decis ca proiectarea să fie contractată separat. Și apoi să fie organizată o altă licitație pentru execuția monumentului.
Deja a fost stabilită firma care realizează proiectul tehnic și care a venit cu o nouă idee de monument. Imaginea și simbolistica au fost mult îmbunătățite, noul edificiu având pe exterior o scară împrejmuitoare formată din 48 de trepte, pentru fiecare victimă care și-a pierdut viața în cea mai mare tragedie rutieră din România.
„Consiliul Județean Botoșani a scos la licitație proiectarea și execuția monumentului comemorativ de patru ori, dar din păcate nu s-a prezentat nimeni. În aceste condiții, am separat proiectarea de execuție și s-a reluat procedura de licitație. Avem în acest moment încheiat contractul pentru realizarea proiectului tehnic, iar după predarea acestuia vom scoate la licitație execuția monumentului care va fi unul deosebit și va păstra veșnic în amintirea noastră cele 48 de persoane care și-au pierdut viața în cel mai grav accident rutier produs în România”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
În cadrul ședinței ordinare de joi, 27 iulie 2023, s-a aprobat și proiectul de hotărâre privind „solicitarea de trecere a unui teren din domeniul public al comunei Vlădeni în domeniul public al Județului Botoșani”.
Practic, este vorba despre terenul unde va fi construit respectivul monument.
Pe 29 iunie 1980, într-o zi de vară de mare sărbătoare, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, un autobuz care circula pe ruta Suceava – Botoșani s-a răsturnat pe unul dintre podurile care se află pe teritoriul localității Huțani. Era supraaglomerat, avea peste 80 de persoane, adulți și copii, familii întregi, femei însărcinate.
Unele statistici indică un număr de 48 de morți, în altele ar fi peste 50 de victime decedate. Cei care își amintesc acea zi fatidică ridică numărul morților peste pragul de 50. Nimeni nu mai are cum să știe vreodată câți au fost cu exactitate deoarece toate documentele au fost distruse între timp și nu mai există vreo copie a dosarului de atunci care a conținut mărturii, expertize, cercetări la fața locului sau concluzii criminalistice.
Cartea scrisă de jurnaliștii Botoșăneanul care povestește în amănunt tragedia, cu imagini de la locul accidentului, poate fi cumpărată de la Librăria Luceafărul de lângă CEC Botoșani sau comandată online pe carte.botosaneanul.ro. De asemenea, volumul poate fi achiziționat și de pe Carturesti.ro.
Vezi în imaginile atașate mai jos cum va arăta monumentul de la Vlădeni.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024