După mai bine de patru decenii, în locul în care a avut loc cel mai mare accident rutier din istoria României va fi ridicat un monument.
Consiliul Județean Botoșani și Primăria comunei Vlădeni susțin financiar acest obiectiv.
Ieri, pe 3 aprilie 2024, în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ avut loc semnarea contractului: „Construirea monumentului comemorativ al accidentului de la Huțani”.
Ideea ridicării unui obiectiv comemorativ a prins viață urmare a investigațiilor marca „Botoșăneanul” pentru aflarea adevărului în privința accidentului din 29 iunie 1980. Cea mai mare tragedie rutieră a României, în care și-au pierdut viața 48 de oameni, a avut loc în perioada comunistă, evenimentul fiind mușamalizat la acea vreme.
Jurnaliștii Botoșăneanul, timp de opt luni, au urmat toate pistele pentru a obține informații care nu au fost făcute publice niciodată și astfel a văzut lumina tiparului cartea „Tragedia de la Huțani, cel mai mare accident rutier din istoria României”.
Cartea a fost urmată de Monumentul Comemorativ, un demers al Consiliului Județean Botoșani și Primăriei comunei Vlădeni care a bifat toate etapele pentru realizarea lui.
Iar terenul pe care va fi ridicat monumentul a fost donat de două foste cadre didactice, Neculai și Harieta Axinte.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
„În urmă cu doi ani, Consiliul Județean Botoșani și Primăria comunei Vlădeni s-au alăturat campaniei Botoșăneanul privind cel mai grav accident petrecut vreodată în România, cel care a avut loc pe 29 iunie 1980, la Huțani, și care a dus la dispariția a 48 de oameni. În martie 2022, alături de dl primar Voicu Murariu, căruia țin să-i mulțumesc încă o dată pentru toată disponibilitatea și eforturilor pe care le-a depus, am semnat Contractul de asociere pentru realizarea «Monumentului». Domnia sa i-a identificat pe proprietarii terenului, familia Harieta și Neculai Axinte. Foste cadre didactice, actuali pensionari, Harieta și Neculai Axinte au înțeles importanța demersului nostru și au fost de acord să doneze suprafața necesară de teren pentru edificarea monumentului. Dl și dna Axinte nu sunt prezenți astăzi în sală. Țin să le mulțumesc pentru acest gest, unul cu o mare încărcătură emoțională, și să le transmit toate urările de bine”
La semnarea contractului de lucrări, Doina Federovici a lansat un apel public către constructor să finalizeze obiectivul în termenul de 3 luni, astfel încât la comemorarea a 44 de ani de la teribilul accident, pe 29 iunie, să poată fi inaugurat.
Valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse toate cheltuielile referitoare la documentații tehnice și TVA este de 615.000 de lei, din care valoarea efectivă a contractului de lucrări este de aproximativ 575.000 de lei.
Consiliul Județean va avea un aport de 80% iar restul de 20% din valoarea totală va fi asigurată de Primăria Vlădeni.
Monumentul va avea o înălțime de 16,17 metri. Suprastructura de rezistență va fi realizată din material metalic, iar baza din beton armat aparent. Aceasta va conține trei trepte circulare care se vor constitui într-un soclu.
Fiind un edificiu înalt, pe monument va fi instalat și un paratrăsnet.
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
„Conceptul monumentului se dezvoltă pe imaginea unei cruci descrisă de 2 brațe din oțel, în jurul căreia se va executa o scară elicoidală cu 48 trepte de culoare albă. Fiecare treaptă simbolizează câte o victimă a gravului accident. În zona centrală va fi amenajată o firidă pentru aprinderea lumânărilor pentru pomenirea celor care și-au pierdut viețile în tragicul eveniment și va fi montată o bancă pentru cei care vor să se reculeagă”
Monumentul va fi iluminat pe timp de noapte, el fiind dotat cu panouri fotovoltaice. De asemenea, este prevăzut și cu un panou de afișaj, pentru prezentarea accidentului.
La semnarea contractului de lucrări a fost prezent și primarul de la Vlădeni, comună pe teritoriul căruia se va ridica monumentul.
Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni
„E un moment în care, eu mă bucur că după atâtea și atâtea demersuri făcute în special de presa, căreia îi mulțumim că ne-a fost tot timpul alături și sincer vă spun a fost și un impuls din partea dvs., dar să știți că era un obiectiv pe care ne-am dorit să-l facem, numai că nu se găseau soluții. S-a muncit mult până să ajungem aici și cu părere de rău o spun, a durat foarte mult până să ajungem aici, dar nu a fost vina noastră, a celor care au dorit lucrul acesta”
Primarul de la Vlădeni a fost cel care a identificat proprietarii terenului pe care va fi ridicat monumentul și cu care a discutat despre această inițiativă.
Familia de profesori Harieta și Neculai Axinte, doi botoșăneni care au donat suprafața necesară construcției, fără a pretinde vreun beneficiu financiar.
Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni
„În momentul în care am mers, din prima secundă au spus că sunt de acord să doneze fără niciun ban acea suprafață de teren și pentru noi a contat foarte mult pentru că demersurile au fost scurtate și timpul a fost prețios câștigat în favoarea proiectului. Mă bucur și felicit toată echipa de la Consiliul Județean Botoșani pentru că s-a implicat atât de mult”,
Lucrările vor fi realizate de firma SC Spectrum SRL care a fost reprezentată la semnarea contractului de Nicolae Bejenaru, în calitate de administrator.
Iar proiectul a fost gândit de doi tineri arhitecți din Iași, Vlad Răchieru și Adrian Avasiloaie care vor fi prezenți la construcția monumentului, aproape pas cu pas.
Proiectarea este astfel asigurată de firma Achivision din Iași.
Vlad Răchieru, proiectant Achivision Iași
„Mulțumim că ne-ați acceptat conceptul spunem noi, destul de contemporan pentru zilele noastre și mulțumim că-l executați. Este mare lucru să ducem un proiect, să-l transformați de pe hârtie în realitate. Cu siguranță ne vom cunoaște cu constructorul mai bine, oferim și servicii de asistență tehnică, sunt incluse în contract, dar oricum noi ne susținem proiectele până la capăt. Sperăm pe 29 să facem poza de final, să punem și noi pozele la portofoliu, este un moment istoric până la urmă”
De asemenea, lucrările de dirigintare au fost câștigate de SC Corbi Solution SRL București.
Ordinul de începere al lucrărilor a fost semnat, iar constructorul începe ridicarea monumentului.
Pe 29 iunie 1980 va avea loc inaugurarea monumentului precum și o slujbă de sfințire dar și pentru pomenirea celor care au murit în tragicul accident.
Cartea „Tragedia de la Huțani, cel mai mare accident rutier din istoria României” se poate cumpăra de pe pagina carte.botosaneanul.ro sau de pe site-ul Cărturești. Ori de la Librăria Luceafărul din Botoșani.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024