Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Plopeni - Salcea, care se deplasa cu un moped, a căzut victima într-un accident rutier produs vineri, în jurul orei 12.00, pe DN 29 Suceava-Botoşani, pe raza satului Plopeni, scrie Monitorul de Suceava.
Bărbatul circula pe direcţia Plopeni spre Suceava, iar în dreptul intersecţiei cu un drum comunal, care duce spre Asociaţia din Plopeni, a intrat în coliziune cu un Opel condus din sens opus de un bărbat din Botoşani. Primele date de anchetă ale poliţie arată că şoferul, care venea dinspre Suceava, a virat stânga, pentru a intra pe drumul comunal, şi nu a acordat prioritate mopedului. Pe de altă parte, şoferul avea o altă variantă şi susţinea că bărbatul de 64 de ani s-a dezechilibrat şi s-a izbit în maşina. Victima accidentului a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean Suceava. Bărbatul de 64 de ani era suspectat a avea o fractură la un picior. Mopedistul purta cască de protecţie. El nu avea permis de conducere, ceea ce înseamnă că se va alege şi el cu un dosar penal.
CITEȘTE: Un mopedist cu aere de ”șmecher” le-a dat bătăi de cap polițiștilor în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile