În dimineaţa zilei de duminică poliţiştii din comuna Cristeşti au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au distrus mai multe momumente funerare din cimitirul localităţii. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat ca autor al faptelor reclamate Florin Ciprian G., de 19 ani, din satul şi comuna Cristeşti. În acea noaptea, după ce a consumat băuturi alcoolice la o discotecă din localitate, tânărul s-a deplasat înspre domiciliu, trecând prin cimitirul satului. În momentul când a ajuns în cimitir, pe fondul stării de beţie în care se afla, a rupt crucile şi a răsturnat plăcile mortuare de la 9 morminte, cauzând astfel un prejudiciu total de aproximativ 5.000 lei. Autorul, care nu este membru al vreunui grup ocult, şi-a motivat fapta ca urmare a consumului de alcool. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte, urmând să se propună soluţie procedurală.
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile