În autoturismul marca VW Caddy care are numere de Cluj se aflau grații Pricop, de loc din satul Broșteni, comuna Durnești, județul Botoșani. Doi dintre ei aveau vârsta de 29 de ani.
La volan se afla Daniel Pricop iar în dreapta lui, Ciprian, ambii de 29 de ani. Ciprian este cel care a decedat. De asemenea, Cătălin Pricop, cel de-al treilea frate a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.
În cealaltă mașină, în Fordul Focus se afla Daniel Cotloană de 30 de ani, domiciliat în satul Guranda. Și el a murit în urma impactului. Din primele informații se pare că el era băut și venea de la un picnic. Varianta este susținută de mai mulți martori.
”Omul e mort acum ce să mai facem?”, a declarat Ionuț Apostol, purtătorul de cuvânt al Biroului Rutier Botoșani care a mai arătat că la necropsie se vor preleva și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. (S.B., G.E.)
Trei frați într-una din mașinile de la Trușești, unul a murit - FOTOGALERIE
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile