Persoane care nu există, străzi imaginare, nume neasumate de aparținători, acestea sunt o parte dintre ”surprizele” depistate de cei doi magistrați de la Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului (BECM) Botoșani.
48 de semnături ale candidatului independent la funcția de primar, Marius Cristescu au fost anulate.
Judecătorii de la BECM au găsit o serie de disfuncționalități la lista cu semnături prezentată de aspirantul la Primărie, doar la o simplă trecere în revistă a acestora. Asta după ce, un zvon indica faptul că pe listele lui Marius Cristescu ar fi fost trecute semnături ale unor persoane copiate din cartea de telefon.
”Noi nu facem anchete chiar în acest fel, am constatat însă minori sau care încă nu s-au născut. 16 octombrie 2016 și-a dat semnătura. Sau listă de semnături, o pagină întreagă, date datele dar fără semnături. Asta la Cristescu, vreo 40 și ceva au fost tăiate pentru greșeli evidente” – Adrian Toporăscu, președintele BECM Botoșani.
De asemenea, au fost depistate persoane care nu aveau domiciliul în municipiul Botoșani, ci în Cătămărăști Deal, de exemplu, localitate ce aparține comunei Mihai Eminescu.
”Am găsit nereguli, cumva chestiunea e generală, nu multe și candidații au avut să-și rezerve un număr de semnături pentru a nu intra în impas, greșeli referitoare la vârsta susținătorului, situații în care acesta nu împlinește 18 ani la data alegerilor, înlocuiri de date la anul nașterii cu cea a eliberării actului de identitate și invers sau lipsă cifră din care nu rezultă anul nașterii susținătorului respectiv. Au fost și situații în care fie au fost găsite adrese care nășteau ambiguitate. De exemplu, locuiește pe Tudor Vladimirescu, există în județ și două sate. Au fost și situații în care au fost găsite persoane care nu domiciliau pe raza municipiului Botoșani ci la Cătămărăști, Manolești Vale, Curtești, scăpări ale celor care au preluat date”
Adrian Toporăscu, președinte BECM Botoșani
Marius Cristescu a prezentat o listă cu 1.088 de semnături, iar după ce au fost anulate cele 48, i-at rămas suficiente pentru a se încadra în pragul prevăzut de legislația electorală, iar candidatura sa a fost admisă.
Judecătorii de la Biroul Electoral susțin că nu fac anchete polițienești și nici nu sesizează organele abilitate decât dacă există vreo contestație din partea altui competitor politic sau persoană simplă.
”Pe anumite liste par a fi asemănări dar noi nu suntem nici specialiști grafologi, nici nu putem face anchete de acest fel, expertize, dacă vom fi sesizați cu atare probleme, sesizăm organele de Poliție însă aceste anchete durează mult,până se ajunge la un rezultat, se ajunge la celelalte alegeri” – Adrian Toporăscu, președintele BECM Botoșani.
Candidatul Marius Cristescu a explicat vis a vis de aceste neconformități că a avut o echipă care a lucrat la strângerea semnăturilor și nu poate oferi detalii pentru fiecare în parte.
”Absolut toate listele de semnături au fost întocmite de persoane care au semnat declarație pe propria răspundere, nu au fost întocmite de mine. Eu zic că dacă candidatura a fost validată, numărul de semnături a fost acel corect. Nu am cunoștință de fiecare semnătură în parte, eu am centralizat foile, nu eu am strâns semnăturile, a fost o echipă întreagă. Fiecare a făcut 10 foi, 15 foi, 30 de foi, după cum a putut. Eu am dat deoparte un număr de formulare care, în loc de data nașterii avea trecut data eliberării buletinului, aici s-au produs greșeli. Nu toți au depus atenția necesară când au completat datele”
Marius Cristescu, candidat independent la Primăria Botoșani
Fostul consilier local a menționat în contrareplică și faptul că astfel de probleme ar fi fost și la PSD unde pe liste ar fi fost găsite persoane cu domiciliul în alte localități.
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024