Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au beneficiat înaintea Crăciunului de sume suplimentare pe lângă drepturile salariale care le-au intrat pe carduri în prima decadă a lunii decembrie.
Respectivii bani provin din restanţele înregistrate la indemnizaţiile privitoare la refacerea capacităţii de muncă şi masa caldă atât pentru funcţionarii publici cât şi pentru personalul contractual. Suma totală a fost alocată instituţiei în urma adoptării unui proiect de hotărâre în şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean din data de 20 decembrie 2012.
„Am primit suma de 6,8 miliarde de lei vechi, bani care reprezintă restanţele pentru refacere şi masă caldă conform Contractului Colectiv de Muncă din 2008 – 2009. Funcţionarii publici o lună de zile şi personalul contractual două luni şi jumătate, până la 14 februarie”, a declarat
Doina Nacu, director economic DGASPC. Astfel, salariaţii care fac parte din segmentul personalului contractual au primit în medie maximum 690 de lei, iar funcţionarii publici în jur de 255 de lei noi. Noul Contract de Muncă negociat la nivelul instituţiei nu mai are prevăzute drepturi de ordin financiar cum ar fi prime de sărbători sau de ziua naştere, fiind negociate doar zile libere.
CITEŞTE:
Lucrări la Direcţia Copilului pe banii constructorilor botoşăneni