„Aveți grijă, îndulciți și amarul oamenilor necăjiți”, este rugămintea unui botoșănean simplu, dar înțelept, pentru „cei mari”.
„Orfanii lui Măglii”, așa îi știa lumea din Mitoc, acum zeci de ani, pe moș Mihai și frații săi, greu încercați de soartă ca pe mulți copii din perioada războiului. A câștigat respectul oamenilor prin muncă, hărnicie și prin cinste.
După o viață grea, Mihai Măglii, unul dintre beneficiarii Asociației ”Sfântul Ioan Iacob” de la Crăiniceni, își duce traiul singur, la marginea satului, cuminte și resemnat, așa cum fac majoritatea bătrânilor României din zonele rurale ale țării. Pășește agale, gârbovit, ducând în spate mulți ani de viață, doruri grele și multe încercări. Nu are pantofi de firmă și costum scrobit, dar are o înțelepciune care l-ar califica oricând pe un post de consilier în birourile mai-marilor țării.
Moș Mihai din Mitoc, cum îl știu localnicii, așteaptă zilnic să vină mașina la poarta sa. Nu atât pentru pachețelul de hrană, cât pentru o vorbă bună. Locuiește într-o casă izolată oarecum de restul așezării și nimeni nu se încumetă să-i treacă pragul, cu excepția vizitelor făcute de rudele lui din când în când. Ultima dată l-a invitat pe părintele Cornel Coțovanu, cel care transportă o sută de porții zilnic în doisprezece sate, la un dialog în căsuța sa simplă, dar curată. Printre lacrimi, a rememorat câteva dintre momentele importante din viața sa peste care a trecut mereu cu credință în Dumnezeu și cu omenie.
Au fost nouă copii la părinți și au avut un start trist în viață. În anul 1944, tatăl s-a prăpădit undeva prin țară, luptând pentru patrie. La nouă luni după trecerea lui la cele veșnice, l-a urmat mama copiilor, care s-a îmbolnăvit de tifos. Au fost nevoiți să învețe cu toții ce înseamnă munca, demnitatea și smerenia, toate îmbinate cu omenia, cu mila față de aproapele, atribute ale caracterului pe care moșul Mihai le recomandă tuturor.
Munca și numai munca i-a scos pe oameni din greutăți, spune el.
„Frățește am împărțit tot. Cu credință, cu rușine și cu omenie le-am făcut pe toate!”, spune printre lacrimi moș Mihai.
Fiecare cuvânt al său face inima să vibreze. Îți vine să plângi cu amar când îl auzi. Nu știm să-i iubim, nu știm să-i prețuim și sfârșesc singuri cu amintirile lor. Acești bătrâni frumoși reprezintă o parte a istoriei, sunt adevărați piloni ai credinței.
„Nimeni nu-ți mai trece pragul, părinte. Toată lumea a uitat de mine. De la mare la mic. De acum, eu aștept plecarea, dar le-am spus când au trecut o dată pe aici, când cereau voturi: Aveți grijă, îndulciți și amarul oamenilor necăjiți. Dar au uitat”, a spus Moș Mihai, încuind portița.
Moș Mihai este unul dintre acei bătrâni înțelepți, acei bunici autentici, care au rămas ai nimănui, uitați în cătune care parcă au încremenit în istorie, cu drumuri pline de glod și casele sprijinite în furcile îmbinate cu lut. Sfaturile lor prețioase ar putea scoate o comunitate, o țară întreagă, din haos. Dar cine îi mai ia în seamă?, este întrebarea pe care o transmite prin aceste cuvinte mesageruldenord.ro.
(Foto: mesageruldenord.ro)
