Printre cei mai căutați din România se regăsesc și sase botoșăneni. Primul este
Ionuț Ciprian Adăscăliței zis și
Dracul, din
Dorohoi, în vârstă de 28 de ani.
Este dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Posedă două mandate fiind condamnat în total la 9 ani pentru tâlhărie, amenințare cu pistol, distrugere și furt calificat.
Dragoș Ionuț Blănaru, zis și
Țiganul, este de asemenea din Dorohoi și are 28 de ani, fiind căutat pentru tâlhărie. Fost Dorobat, fost Posteucă a fost condamnat la aproape opt ani de închisoare pentru tentativă de tâlhărie și amenințare cu pistol.
Gheorghe Lupu, zis și
Virvilian din comuna Havârna, în vârstă de 59 de ani, trebuie să execute un mandat de arestare preventivă pentru trafic de persoane.
Marius Surugiu, în vârstă de 39 de ani este din orașul Bucecea și este căutat pentru înșelăciune având un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani.
Liviu Biliuță, de 49 de ani, din comuna Hlipiceni, este căutat având un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. A fost condamnat la 5,2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Marius Cornel Coman născut în 1969 la Spineni, județul Olt, domiciliat în Botoșani. Are de executat un mandat a pedepsei cu închisoarea pentru înșelăciune. Este condamnat la 10 ani de închisoare pentru emiterea de file de CEC fără acoperire. Fostul patron la Malicom şi alte trei firme, Marius Cornel Coman a fost trimis în judecată în lipsă, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru înşelăciune şi fals în inscrisuri oficiale. În perioada 2000 – 2001, în calitatea de administrator la trei societăţi comerciale, Marius Cornel Coman a perfectat contracte cu peste 25 de agenţi economici, în baza cărora a preluat mărfuri pentru a căror plată a emis file cec şi bilete la ordin fără acoperire. Pe parcursul cercetărilor Marius Cornel Coman a dispărut din România.
Ioan Ciotir de 45 de ani, din comuna Bălușeni, județul Botoșani. Este căutat în toată țara având un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru viol. Este condamnat la 10 ani de închisoare și se sustrage pedepsei.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
Tânăr de 20 de ani, extrădat din Germania, preluat din aeroport de poliţişti
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Deţinut de la Botoşani vânat de procurorii din Ungaria