Fiecare bugetar va primi un tichet electronic de vacanță de valoarea unui salariu minim pe economie pe care îl pot folosi oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Turismului, Mircea Dobre.
"Tichetele de vacanță o să le introducem undeva în jurul datei de 1 iulie 2017. În programul de guvernare am spus că dăm un tichet la valoarea salariului minim pe economie. Bugetul acum poate duce doar un tichet de vacanță de valoarea salariului minim pe economie pentru fiecare bugetar", a spus ministrul.
El a amintit că tichetele de vacanță au fost acordate până acum doar în sectorul privat, iar pentru angajații din sistemul public nu au fost prevăzute niciodată în buget. Spre deosebire de alte tipuri de tichete, cum ar fi cele de masă, care sunt tipărite, Dobre vrea ca cele de vacanță să fie online.
"Trebuie creat un program, pentru că noi vrem să dăm în sistem online aceste tichete de vacanță, să nu le mai facem ca tichetele de masă, unde trebuie licitație pentru firmele care trebuie să le facă, comision etc. Noi, acum, trebuie să facem procedura, pentru că, de fapt, asta este problema. Este vorba de sistemul de decontare, la asta lucrăm, ca acest sistem să fie cât mai corect și cu comisioane cât mai puține. Aceasta e chestiunea mai greoaie", a mai spus Dobre.
(Sursa: Profit)
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024