Ani de zile şoferii se obişnuiseră ca motorina să fie mai ieftină decât benzina, indiferent de sortiment. A urmat o perioadă în care preţul la carburantul diesel se afla pe la mijlocul celeilalte game.
În noiembrie, la Botoşani s-a ajuns însă în situaţia în care motorina să fie mai scumpă decât benzina, indiferent de sortiment.
Carburantul diesel are un tarif mai mare decât „benzina de 98”, aşa cum s-au obişnuit conducătorii auto să denumească vârful de gamă la benzină dinainte de revoluţie.
Astfel, patru din cele cinci staţii din Botoşani care aparţin unor companii multinaţionale – Petrom, Luk Oil, OMV şi Rompetrol - afişau luni, 12 noiembrie 2018, preţuri mai mari la motorină decât la orice sortiment de benzină. Doar la SOCAR carburantul diesel încă era mai ieftin.
Sunt mai multe motive care au produs această situaţie. Ani şi ani la rând şoferii au tot cumpărat automobile diesel tocmai pentru că preţul motorinei era mai ieftin. Iar asta a dus la creşterea continuă a cererii pentru acest carburant şi într-un final la o scumpire masivă a tarifelor.
Apoi, la nivel mondial s-a declanşat o uriaşă campanie împotriva maşinilor cu motor diesel. Iar una dintre metodele de constrângere a şoferilor de a renunţa la automobilele de acest tip ar fi cea prin preţ: aducând preţul la motorină peste cel la benzină, determină conducătorii auto să îşi îndrepte opţiunile spre autoturismele pe benzină.
„Preţurile sunt influenţate de cotaţiile internaţionale”, este explicaţia pe care o auzim de fiecare dată când se scumpesc carburanţii.
Interesant este însă că în România influenţa pieţei internaţionale este considerabil mai puternică decât în alte state, cu un nivel de trai mult mai ridicat.
Astfel, România ia faţa multor state cu dependenţe mai pronunţate faţă de importurile de petrol şi cu puteri de cumpărare mai mari.
Ziarul Financiar scria pe 13 septembrie 2018 că litrul de motorină pe piaţa locală este mai scump decât cel din Ungaria, Cehia, Austria, Spania, Malta, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi Luxemburg.
Ba mai mult, potrivit datelor de la Comisia Europeană, raportând strict preţul de la 3 septembrie 2018, la cel din prima zi a anului, România a avut cea mai agresivă scumpire a benzinei dintre toate cele 28 de state membre şi a patra cea mai importantă scumpire a litrului de motorină.
OMV
Maxx Motion Diesel – 6,25 lei; Diesel 5,90 lei; Benzină MaxxMotion 100 plus – 6,15 lei; Benzină MaxxMotion 95 – 5,50 lei.
Rompetrol
Motorină Efix 55 – 6,20 lei; Benzină Efix 98 – 6,08 lei; Benzină Efix 95 – 5,45 lei.
Petrom
Motorină Extra – 6,12 lei; Motorină Standard – 5,83 lei; Benzină Extra 99 – 5,88 lei.
Luk Oil
Super Diesel - 6,21 lei; 95 Benzină Euroluk – 5,40 lei; 95 Benzină Ecto Plus - 5,55 lei.
Socar
Nano Super Diesel 98 – 6,19 lei; Nano Diesel 95 – 5,86 lei; Benzină Nano 98 – 6,29 lei; Benzină Nano 95 – 5,49 lei.
*Prețurile sunt per litru
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024