El este Silver Ștefan Burlacu, s-a înscris la Partidul Conservator în urmă cu un an de zile, a trecut mai apoi la ALDE, odată cu uniunea formațiunii sale cu PLR-ul lui Tăriceanu iar în 2016 vrea să ne fie primar.
S-a prezentat în două minute și a spus despre sine că are 37 de ani, este născut în Botoșani, căsătorit, cu un copil, de religie ortodoxă. Este absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității A.I. Cuza, licențiat în fizică și de asemenea absolvent al unui curs de inspector în sănătate și securitate muncă. În prezent lucrează la o firmă privată pe un post de fizician programator.
”Nu am nici un fel de probleme cu legea. Dacă voi fi ales primar, voi continua toate proiectele demarate de Primărie și de dl. Portariuc, sunt proiecte destul de mari, cum ar fi Cornișa, e un proiect foarte important, cu cât îl termină Primăria mai repede, cu atât vin mai mulți bani la buget. Ne putem transforma chiar într-un oraș turistic pentru că avem potențial atât pe municipiu cât și pe județ” – Silver Burlacu, candidat ALDE la Primăria Botoșani.
A mai spus că vrea să se concentreze asupra unei politici sociale, îndreptate către cetățenii orașului.
”Sunt probleme în municipiu, una dintre ele ar fi zonele periferice unde zicem că suntem în anul 2016 și credem că trăim într-un oraș european dar nu este așa pentru că dacă facem o plimbare prin zonele periferice vom observa că sunt zone neasfaltate, fără utilități și aici nu mi se pare corect pentru cetățenii care locuiesc în zonele respective, plătesc impozite de oraș și trăiesc ca la țară” - Silver Burlacu, candidat ALDE la Primăria Botoșani.
La Partidul Conservator a ocupat funcția de vicepreședinte. (G.E.)
Mai rar: Concurs ratat după ce toți candidații „au uitat” să vină la examen
Oana Sava
Oct 01, 2024
Jucător de la FC Botoșani, desemnat MVP-ul partidei Dinamo-Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Statul acordă o nouă tranșă de 500 de lei: CARE sunt condițiile și până când poate fi depusă cererea
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
ATENȚIE la vinul aflat în proces de fermentare: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșăneanul care trăiește la limita dintre cer și ape: Nu mi s-a părut nimic greu atunci
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024