Regizorul Cristian Mungiu este prezent astăzi la Botoşani pentru primele două proiecţii ale filmului „Bacalaureat”, care luna aceasta tocmai a fost premiat la Cannes pentru regie. Nu a venit singur, ci însoţit de actorii Vlad Ivanov şi Lia Bugnar.
Înainte de prima difuzare, care are loc la această oră la Cinema Unirea, regizorul s-a întâlnit cu jurnaliştii. A vorbit atât despre filmul propriu-zis, cât şi despre dificultăţile cu care se confruntă industria cinematografică românească. Astfel, printre altele, câştigătorul din 2007 al premiului „Palme d’Or”, a dezvăluit că lungmetrajul a fost realizat în orăşelul Victoria situat la poalele Muntelui Făgăraş fiindcă este o urbe fără periferii, care oferea cadrul potrivit pentru punerea în scenă a proiectului şi că filmările, efectuate anul trecut, au durat cinci-şase săptămâni. În ciuda recunoaşterii de care filmele sale se bucură la nivel internaţional, are în continuare greutăţi în a pătrunde în reţeaua privată de cinematografe, unde trebuie să plătească pentru difuzare.
„Vorbim cu multă lejeritate de prezenţa aceasta la Cannes pentru că noi am reuşit cumva să obişnuim publicul din ţară, că în ultimii 10 ani am tot fost prezenţi. De fapt, prima reclamă a filmului este acea prezenţă, acela este examenul cel mai greu de dat, e cel mai mare festival din lume, cel mai prestigios şi din start există un comitet de selecţie format din oameni foarte, foarte competenţi, probabil că mai competenţi decât cei care dau premiile şi ei văd toate filmele din anul respectiv. Anul acesta au văzut 1.800 de filme. Din 1.800 aleg 20, deci deja aceea este recomandarea cea mai importantă pentru ceea ce ai făcut. Apoi, sigur, mai este un juriu de nouă persoane care mai vede şi astea 20 de filme şi mai dă şi nişte premii”,
Cristian Mungiu, regizor.
Din distribuţia filmului face din nou parte botoşăneanul Vlad Ivanov, aflat la încă o colaborare cu regizorul ieşean.
„Practic, Cristian a venit să lanseze filmul aici, dar bucuria este că putem face şi noi parte din echipa de lansare, aşa e normal. Este o bucurie pe care o împărtăşim cu toţii. Aşa cum împărtăşim clipele frumoase sau dificile de la filmare, e frumos să împărţim şi lucrul acesta. Este momentul cel mai important, e lansarea filmului pe piaţă şi e important pentru film şi pentru echipă să ştim foarte bine ce reacţii are publicul, cum percepe mesajul filmului. Ne ajută şi pe noi să înţelegem dacă mesajul nostru e bine transmis”,
Vlad Ivanov, actor.
Echipa de la „Bacalaureat” a venit la Botoşani de la Suceava, unde filmul a avut patru proiecţii ca urmare a interesului manifestat de cinefilii de acolo.
„E un film care bănuiesc că va intra în istoria filmului românesc şi ar fi frumos ca nepoţii noştri să nu-l vadă ca film istoric şi să-l vedem şi noi astăzi, când se face istoria cinematografiei cu noi de faţă. Ar fi frumos să participăm la propria noastră istorie şi nu numai la istoria noastră nenorocită cu morţi, sinucişi în copaci şi dintr-astea, ci să participăm şi la istoria culturală care se întâmplă să nu fie atât de infirmă ca restul istoriei noastre”,
Lia Bugnar, actriţă.
A doua proiecţie a filmului are loc seara aceasta, de la ora 19:00. Filmul este promovat în acest fel la Botoşani şi datorită implicării sponsorilor Elsaco, Vestra, Cai de Vis și FC Botoșani. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
O companie de prestigiu aduce în oraș ”Bacalaureatul” premiat la Cannes
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile