2,5 hectare de teren, atît au hotărît vineri consilieri dorohoieni să scoată din domeniul public al municipiului şi să introducă în cel privat în vederea vînzării suprafeţei. Este vorba de marea parte a terenului în care şi-a desfăşurat activitatea fosta unitate militară de pe bulevardul Victoriei.
PDL-iştii şi-au dat concursul ca proiectul să treacă
Conducerea Primăriei Dorohoi a încercat în mai multe rînduri să facă acest lucru numai că, fiind vorba de un proiect de patrimoniu, erau necesare minim două treimi din voturi, care nu s-au reuşit să se adune în condiţiile opoziţiei pe care aleşii PDL o fac în Consiliu Local. De această dată însă, trei consilieri s-au abţinut (Sergiu Lungu, Georgel Anichitoaie şi Teodor Străchinescu), doi au votat pentru (Maria Alexandroaie şi Cătălin Apetrei), iar ceilalţi doi aleşi democrat-liberali au absentat de la şedinţă, astfel încît proiectul a fost adoptat.
Terenul îl vrea o firmă din Cehia
Primăria şi-a motivat reintroducerea proiectului în dezbaterea Consiliului Local prin recepţionarea unei solicitări de cumpărare trimisă de SC Reinvest Corporation SRL din Bucureşti, care are sediul central în oraşul Brno, din Cehia. În aceasta se arată că firma în cauză are ca activitate principală dezvoltarea imobiliară, achiziţionarea de terenuri şi construcţia de supermarket-uri, în principal cu suprafeţe de 4.000-6.000 metri pătraţi şi hipermarket-uri cu suprafeţe cuprinse între 15.000 şi 30.000 de metri pătraţi. „Terenul care ne interesează spre achiziţionare se află la intarea în oraş dinspre municipiul Botoşani, în zona fostei baze militare” se menţionează în solicitarea firmei Reinvest Corporation, în care se mai precizează şi că s-au vizionat mai multe locaţii din oraş, dar aceasta ar fi cea mai indicată pentru planurile societăţii.
Terenul se vinde cu minim 35 de euro metrul pătrat
Cel puţin oficial şefii Primăriei Dorohoi susţin că au promovat proiectul pentru a atrage investitori în municipiu. În raportul de specialitate aferent proiectului se menţionează că s-ar putea crea cîteva sute de locuri de muncă şi s-ar obţine sume importante la bugetul local prin vînzarea propriu-zisă. În aceeaşi expunere de motive se arată că terenul va fi înstrăinat prin licitaţie publică, preţul de plecare urmând să fie stabilit printr-un raport de evaluare efectuat de un expert autorizat. Acesta nu va putea însă să fie mai mic de 35 de euro pe metru pătrat.
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Prefectul Dan Nechifor, muncă de convingere cu propriii copii: Nu am reușit – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024